În Franţa, de pildă, cererea de pâine a scăzut constant. Ces résultats sont exprimés en grammes de pains consommés par jour et par habitant : 1900 : 900 1920 : 630 1950 : 325 1960 : 265 1970 : 200 1980 : 175 1990 : 160 1995 : 160 http://www.boulangerie.org/ble_farine_pain/pain.htm Este interesantă în acest context relaţia preţ-cerere-ofertă.
Daca le cumperi in piazza San Marco in Venezia, poate si costa 5 In Bolzano, unde locuesc, o bagheta costa 0.53 €...
Discutia asta despre costul piinii este inutila din doua motive: 1) Preturile expuse mai sus nu reflecta purchasing power parity 2) Nu are mai nici o legatura cu leul greu in afara de argumentul neinspirat al lui Isarescu (argument pe care eu nici pina acum nu l-am inteles pina la capat). Propun sa axam discutia pe chestii care vizeaza totusi tema leului greu...
Nu e asa de simplu cum credeti voi. Denominarea trebuia facuta! Este un proces complicat cat si spihologic greu pentru populatie. Unele teste au aratat ca trecerea de la leul vechi la cel greu va fi un proces lent si complicat. Romania fiind ultima tara din Europa care avea asa bani cu asa numere mari. Scopul acestor transformari este de a pregati populatia pentru moneda Euro. Ganditi-va daca se trecea direct la Euro ce era sa fie. Cu 35000 cumperi un euro, iar un produs "x" va costa 1,37 Euro, desigur un timp era sa fie si pretul vechi, insa, cum s-a intimplat si in Europa, multi comercianti au rotunjit pretul si au facut totul mai scump. In locul celor 1,37 Euro, ar scrie 1,5.
Denominarea trebuia odata si odata sa vina, pai Romania avea cel mai jigarit leu sin cele ppatru tari din lume care au lei ( ca moneda nationala) Prin 2002 romanii sperau sa aiba in paralel lei grei euro si lei obisnuiti (adica cei ce circula acum, nu de la zoo)
Pe deasupra era si o cerere a UE. Pana in 2007 Romania trebuie sa aiba moneda convertibila. ori un curs de 1EUR=36.000lei, era culmea neconvertibilitatii.
